|
Cum pot deveni membru al asociației Ad Astra
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească membrii asociației
Conform statutului (art. 11) și regulamentului asociației, pot deveni membri asociați persoane
fizice care îndeplinesc următoarele cerințe:
- Au absolvit un program de masterat sau doctorat, sau studiază
în cadrul unui program de doctorat;
- Au o activitate de cercetare susținută, dovedită prin
publicații și / sau lucrare de masterat / doctorat cu înaltă relevanță științifică.
Publicațiile trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- Cel puțin două publicații trebuie să fie peer-reviewed
și să aibă ca prim autor persoana care dorește să devină membră a asociației.
Dintre acestea, una poate fi teza de doctorat a persoanei.
- Cel puțin una dintre publicații trebuie să aibă relevanță
internațională:
- să fie publicată în reviste științifice internaționale
din fluxul principal (adică indexate de ISI Science Citation Index
Expanded, Social Sciences Citation Index, Arts and Humanities Citation
Index);
- sau în lucrări ale conferințelor principalelor asociații
internaționale de specialitate;
- sau (în) cărți publicate la edituri recunoscute
pe plan internațional.
- Își exprimă în scris dorința de asociere (printr-un
email).
De asemenea, pot deveni membri asociați persoane juridice care
activează în domeniul educației și al cercetării, cum ar fi: asociații ale cercetătorilor,
instituții de cercetare sau învățământ.
Calitatea de membru asociat se acordă prin votul membrilor asociației, cu o majoritate de minimum 80% din minimum 5 voturi exprimate. Fie un cvorum mai mic, fie lipsa acestei majorități semnifică amânarea aceptării candidatului.
Cotizația
Membrii asociației trebuie să plătească o cotizație în valoare
de:
- 20 USD pe an, pentru persoane care activează în străinătate;
- 20 RON pe an, pentru persoane care activează în România. Persoanele care se
află în străinătate mai puțin de 6 luni pe an pot fi considerate ca activând
în România.
Donații voluntare, în plus față de cotizația minimă, sunt binevenite.
Modalități de
plată a cotizației
Procedura de înscriere în asociație
1. Dacă nu sunteți încă înregistrat pe site-ul nostru, vă rugăm
să vă înregistrați.
Această înregistrare este gratuită și poate fi făcută de oricine, fără nici
o obligație. Prin înregistrare, veți avea o pagină personală pe site-ul nostru,
posibilitatea de a vă înregistra publicațiile, de a contribui cu știri, evenimente
și oportunități de finanțare, etc.
2. Vă rugăm să ne scrieți
pentru a vă manifesta interesul de a deveni membru al asociației. Mesajul trebuie să conțină o scrisoare de intenție, care va prezenta motivele pentru care doriți să vă înscrieți în asociație. La același
email, vă rugăm să atașați un scurt CV, cuprinzând lista publicațiilor dvs.
Dacă datele din CV și lista publicațiilor importante există pe un site web, sau
în profilul dvs. de pe situl Ad Astra, este suficient să includeți în mail un
link spre pagina respectivă.
3. Dacă înscrierea dvs. este aprobată de membrii asociației prin vot,
vă vom trimite un email de acceptare a cererii de înscriere. Ulterior, vă rugăm
să plătiți cotizația pentru
primul an. Dacă o achitați prin transfer bancar, vă rugăm să anunțați efectuarea
plății printr-un email.
4. La câteva zile după plata cotizației, veți fi înscris pe lista
membrilor Ad Astra și pe grupul de discuții al membrilor.
|